Cine suntem

Omul sfinţeşte locul…

FunTastik Colours este o echipă formată din adulţi veseli şi serioşi, imprevizibili şi organizaţi, creativi, imaginativi, răbdători, calmi, încurajatori, manieraţi… o echipă plină de culoare. Alături de copiii aflaţi la vârsta şcolii primare (şi chiar mai mici!) şi de părinţii lor, ne-am angajat într-o misiune provocatoare, de a păstra adevărata culoare şi strălucire a copilăriei în sufletele noastre, pentru a o împărtăşi celor dragi şi apropiaţi nouă şi, de ce nu, lumii întregi!

FunTastik Colours este locul în care realitatea şi imaginaţia se întrepătrund armonios, natural, locul în care cutreierăm împreună, copii şi adulţi, printre basme clasice sau create de noi, dăm viaţă celor mai frumoase poveşti, în forme spontane şi neaşteptate, ori minunat şlefuite până când capătă forme şi culori nemaivăzute…

La FunTastik Colours copiii îşi fac temele sub îndrumarea personalului cu experienţă, mănâncă sănătos, se odihnesc, se distrează, învaţă lucruri noi şi interesante. FunTastik Colours găzduieşte ateliere şi cluburi coordonate de personal specializat, prin care copiii îşi pot descoperi creativitatea, talentele, găsesc noi mijloace de exprimare, capătă deprinderi sociale şi practice.

Vă aşteptăm cu drag pe tot parcursul anului!
FunTastik Colours funcţionează pe tot parcursul anului, inclusiv în perioada vacanţelor şcolare, în timpul anului şcolar având program de after-school.

Opere de arta :-)

Get the Flash Player to see the slideshow.

Galerie foto

clasa-5 clasa holuri-spatioase-4 baie-portocalie-2