After-school

 

După orele de la şcoală, care câteodată par interminabile (noroc că există prieteniii şi pauzele!), orice copil doreşte să se distreze. Ştim că după o zi de muncă obositoare, orice părinte abia aşteaptă odihna binemeritată de acasă.

Suntem bucuroşi să vă ajutăm: pregătirea temelor pentru şcoală, verificarea, explicarea… toate aceste sarcini vor fi preluate cu dragoste şi responsabilitate de către cadre didactice specializate, care vor îndruma copiii şi-i vor pregăti pentru o nouă zi de şcoală. Copiii vor avea posibilitatea de a petrece timpul în stilul Funtastik alături de alţi copii de vârste apropiate, în cadrul relaxat şi prietenesc pe care îl oferă spaţiul nostru, alergând in voie prin curtea plină de verdeaţă ori de câte ori este timp frumos, ori tăvălindu-se prin nămeţii de zăpadă.

În cadrul programului after school sunt incluse următoarele servicii:

-       transportul copiilor de la scoală la sediul FunTastik Colours;

-       servirea meselor proaspete şi sănătoase;

-       odihnă (avem pătuțuri pentru copiii care doresc să doarmă);

-       îndrumare calificată în efectuarea temelor pentru acasă;

-       ateliere şi cluburi diverse (limba engleză, limba germană, ore de lectură, bucătărie, bune maniere etc.);

-       activităţi recreative (jocuri în aer liber, jocuri de strategie, jocuri tematice în limba engleză, etc).

Unele ateliere și cluburi sunt asigurate contra cost, putând fi oferite inclusiv copiilor care nu sunt înscriși în cadrul after school FunTastik Colours. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să consultați secțiunea Program și tarife.

După orele de la şcoala, care câteodată par interminabile (noroc că există prieteniii şi pauzele!), orice copil doreşte ...FunTastik Colours are porţile deschise tot timpul anului, inclusiv in perioada vacanţelor şcolare. În timpul vacanţelor ...Pe langă serviciile de natură educativă, practică sau recreativă, pentru cei interesaţi oferim: servicii de consiliere psihologică la cerere ...

Opere de arta :-)

Get the Flash Player to see the slideshow.

Galerie foto

balaceala-2 curte-3 holuri-spatioase-4 baie-portocalie